nu ți-am fost penelopă

îţi mai fierbe în sânge dor asprit, pumnul strâns
tot ce-a fost doar al nostru azi se îneacă în plâns
se desfac jurăminte, penelope tăcut
stau la marginea lumii, pentr-un ultim sărut
de atâtea păcate prin biserici de lemn
sfinţii stau la taclale aşteptând doar un semn
ochiul tău cel albastru se întoarce pe dos
ochiul negru se-nchină la un zeu păcătos
ochiul verde ţâşneşte din orbită strigând
am bilete la Bal, lumea moare la rând
caii tăi rup zăbale, trec prin foc fără teamă
tinereţea se duce fără dare de seamă
ma iubești juri amarnic, jurământ fără rost
te-am redus cu regrete la un simplu a fost
m-ai pierdut, nu mi-e bine, sunt doar umbra fugară
printre albe ruine timpul clipa-și măsoară
mă mai pierzi înc-odată când de vie mă-ngropi
sub copite de cai cu soboruri de popi

că n-am fost penelopă tristă în aşteptare
până ochii tăi orbi vor găsi o culoare

One thought on “nu ți-am fost penelopă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *