Monthly Archives: September 2015

NIG și Poezia semnată Florin Rădulescu

10442495_10203627407700590_4024968619646237563_n

 

Sunt cuvinte care ţi se strâng sub piele discret, ca nişte senzori care-ţi monitorizează trăirea şi sunt cuvinte care îţi explodează în inimă ca un glonte care îşi ştie precis ţinta.

Sunt cuvinte care ţi se desfac în sânge ca nişte nuferi roşii în nopţile cu lună plină şi cuvinte care ţi se închid pe buze ca un sărut stingher…

Cuvinte care jefuiesc şi cuvinte care mângâie…
Cuvinte tari ca un shot de jack care îţi intră direct în venă, invaziv, narcotic, delirant şi cuvinte care îţi ating o fibră a sufletului aşa cum degetele unui chitarist ating uitat şi îndelung corzile unei chitare…
Uneori aceste cuvinte se strâng în poezie. O poezie care îţi reaminteşte că oamenii nu sunt decât particule ale unui întreg risipit.
Nişte întâmplări…
Întâmplări care se iubesc şi se urăsc, se împart şi se despart, se răsfiră şi se adună..
Vieţi, cărări, destine.
Doar întâmplări.
Şi din toate aceste întâmplări, peste ani şi ani, scrijelite, tandre sau aspre, spuse sau nespuse, vor rămâne doar cuvintele…

 
Florin Rădulescu – Poezie

 

Recviem (2)


țin noaptea ostatic
în sufletu-mi castru
legată la ochi
cu fulare de-albastru
mă-mpiedic prin toamne
orbit de o vară
valsez cu secundele moi
într-o doară
de mână cu moartea mă țin
ca un mire
mi-e beznă în trup
noapte bună
iubire

 

Recviem (3)

risipit prea devreme
să renasc mi-e târziu
dintr-o muche de haos
dăltui-voi sicriu
și cu buze ciuntite
sub al coasei sărut
sorb răcoarea de smirnă
peste cruci
lângă lut

 

No regrets

nu regret nimic
osia iubirii s-a rupt
dar umbra ta
încă o țin în brațe
în fiecare seară
în fiecare anotimp
uneori te simt atât de aproape
încât îmi vine să urlu
ca un lup disperat
flămând de tine

 
somewhere in time

undeva
pe o plajă
într-un vis cu gust de femeie
amintirea ta aleargă desculță pe nisip
îmi zâmbește
ca și cum
inima mi-ar fi întreagă
ca și cum
n-aș fi murit atunci

 

să ne iubim pe șina de tramvai
când moartea face striptis într-un zaț
și ultima iluzie s-o-nhaț
doar ca să pasc din sânul tău corai

să te contemplu-n zilele de Paști
și-n anotimpuri pline de pistrui
apoi s-alerg spre vena ta hai hui
în timp ce tu din nord spre sud să caști

să călăresc sublim un cal maro
pe tâmpla ta spre raiul efemer
în care zace scos din eșichier
mereu înfrânt un fante de caro

 

personal eden

eram fericit
în retina ta

gândurile noastre
se țineau de mână
în vara aceea
cu miros de tine

 

 

too late

cel mai cumplit e
când păsările tale
cu aripi de întâmplări
zboară din mine
spre alt os
spre alt ochi
mai curat
străbat carnea zării
iarba nu mai crește
din zile
numai din nopți
peste clavicule
s-a așternut o tăcere
tu mă privești
dincolo de duminici

e prea târziu

 

Recviem(12)

Se surpă visul. Iar rămâi perplexă,
Credeai că moartea e doar o anexă,
Păstrează-mi un sicriu la îndemână,
Voi adormi c-o iarnă bej de mână.

Și uite, vezi, vin fluturi de hârtie
Să-mi poarte gându-ntins pe năsălie,
Pier negrii crini, se poticnesc de vântul
Ce-mi va-ngropa sub lespede cuvântul.

De ce bocești? E doar o întâmplare,
Noi nu -nflorim decât în zile pare,
Și-apoi, suntem doar faguri de-ndoială
În viață asta slută și banală.