Monthly Archives: August 2015

tete-a-tete, NIG și Oana Maria Covaci, artizan

11950808_945682215498835_2017796341_n

Delicateţe, eleganță, chic, culoare, pe de o parte; talent, muncă asiduă, meticuloasă, tehnică şi nu în ultimul rând răbdare; asta am văzut pe pagina de  artist a Oanei.

Oana Maria Covaci este un artist care îmbină culorile, formele şi texturile pentru a crea unele dintre cele mai frumoase coliere pe care eu am avut ocazia să admir. Şi vorbesc din punctul de vedere al  fashionistei, pentru că sunt un fan recunoscut al accesoriilor.

Colierele semnate Oana Covaci  adaugă un accent de eleganţă şi rafinament la o rochie de seară, o notă de chic la un casual outfit. Şi multă, multă feminitate în ambele cazuri.

 

 

NIG: Oana, ai mâini de artizan. Când a început această pasiune a ta pentru bijuteriile handmade?

OMC: Acum câţiva ani, vreo 6, am început să-mi doresc foarte tare să fac ceva cu mâinile mele. Primul lucru care mi-a venit în minte, a fost vasele din lut. O idee bună însă costul materialelor şi al unei roţi bune, m-a descurajat. Apoi s-a făcut toamnă, serile mai lungi, zilele mai mohorâte, dar îmi stăruia încă în mâini dorinţa de-a lucra ceva, de-a crea. Eram în concediu de la o firmă care se ocupa cu decoraţiuni interioare şi aranjamente. Acolo m-am întâlnit prima dată cu mâinile mele. Am găsit într-un final o revistă care povestea despre cum se fac bijuteriile şi n-am stat mult pe gânduri. Asta trebuia să fac şi atunci mi-am dat seama că mi-am găsit ocupaţia. A început ca un hobby, cu câteva mărgele, un cleşte şi un fir de sârmă siliconată. Apoi, încet încet, totul s-a diversificat, tehnici, materiale, iar timpul a devenit un fel de pală care trecea peste mine în orele acelea minunate care se transformau şi se transformă încă în ceea ce eu numesc poveşti.

 

 

NIG: Scrii şi poezie. Şi ştii cum e, uneori începi cu o idee şi apoi te laşi purtat de cuvinte până simţi întregul. Cum îţi desenezi bijuteriile, cum le găseşti ,,întregul,,?

OMC: Nu le desenez, ci le visez. De multe ori plec de la o culoare, de la o piatră, de la un element simplu. Alteori literalmente visez. Ultimul vis de acest gen, a fost cu un stol de fluturi albi care îmi zburau în jurul gâtului, de mărimi diferite, dar albi. Acesta este un proiect viitor, un colier din fluturi albi. Întregul vine şi se aşază, mărgeluţă după mărgeluţă, aşa cum se aşază un cuvânt după alt cuvânt într-o poezie care pleacă de la un gest, o şoaptă, o privire. Când totul pare simplu şi izvorăşte firesc, îmi place să spun că bijuteriile mele sunt tot poezii, nişte poezii uneori cu rimă, alteori albe şi sofisticate, încărcate de simboluri, culori şi iubire.

 

 

NIG: Unele coliere par foarte greu de realizat şi uneori este incredibil cum din câţiva pumni de mărgele  obţii un obiect atât de frumos? Cât timp îţi ia de la pumnul de la mărgele până la obiectul finit?

OMC: În funcţie de model, un colier porneşte de la 4-5 ore, ajungând, până la cam 40 de ore, în cazul meu. Bineînţeles există coliere, modele, pe care le lucrezi în luni de zile. Eu încerc să cronometrez timpul în care lucrez, aşa este cel mai bine pentru mine, pentru preţul la care ajunge, şi bineînţeles pentru client.
NIG: Accesoriile atrag atenţia asupra femeii care le poartă. Scot în evidenţă culoare pielii, fragilitatea încheieturilor, delicateţea decolteului. Uneori dintr-o femeie obişnuită, îmbrăcată în alb şi negru, devii o mică divă doar adăugând accesorii. Ce sfat dai tu ca artist, dar şi ca femeie, doamnelor care nu poartă decât obişnuitul set cercei/lanț/inel?

OMC: E greu să dai un sfat unei femei care îţi spune din start nu. Există foarte multe femei care nu vor să încerce, însă în momentul în care au pus la gât un colier, ori pe mână o brăţară, sau la urechi o pereche de cercei, altfel decât obişnuitele modele de magazin, sunt convinsă că o să le placă. Aici e nevoie de deschidere ca şi pentru orice altă formă de artă. Trebuie să vrei să fii diferită, să te simţi frumoasă, să atragi privirea, să fii în formă maximă, aici ajută accesoriile pe care le porţi. Ştiu din proprie experienţă că o astfel de bijuterie îţi poate schimba ziua, starea de spirit, te poate face fericită şi unică.

 

NIG: Suntem invadaţi de kitsch-uri. Am fost ispitită să comand de pe un site de accesorii din China şi, când am deschis pachetul, două coliere aveau pietrele desfăcute, nu arătau ca în poza care m-a făcut să cumpăr, iar calitatea a fost una îndoielnică. Presupun că cea mai mare insatisfacţie este atunci când munca nu îţi este apreciată la adevărata valoare. Care ar fi cea mai mare satisfacţie?

OMC: Cea mai mare satisfacţie este atunci când un om se întoarce la mine. Dincolo de asta am trăit o satisfacţie grozavă la târgurile de handmade, organizate la galeria de artă din Oradea, de către UAPR Bihor, când am văzut cum doamnele îmi mângâie colierele, cum o doamnă pictoriţă a ţinut în mână un platou de-al meu şi nu şi-a dat seama că nu e pictură, când ochii încep să lucească în fața obiectelor pe care le creez. Ca şi artizan, primul lucru la care te uiţi când cineva e în dreptul obiectelor făcute de tine, sunt ochii. Acolo, în ochii celui din faţa ta, se vede ce efect are lucrarea. Cât despre China, e marfă ieftină, marfă la îndemâna oricui, şi nu degeaba au denumirea de gablonţuri. Nu ştiu cum se lucrează, că e fabrică sau semi-manufactură, ştiu doar că realitatea este departe de produsul oferit spre vânzare, de mult prea multe ori, şi că aceste obiecte sunt de obicei de unică folosinţă. Lumea face comparaţie între handmade şi produsele din magazinele care vând de la demachiante, farduri şi agrafe, până la accesorii pentru mirese. Nu există termene de comparaţie. Nu spun că nu există handmade de proastă calitate, sau chiar urât. Există, însă multe magazine își găsesc un artizan şi rămân fidel acelui creator, în cazul în care sunt mulţumiţi de munca lui.
NIG: Este o muncă migăloasă şi probabil stresantă de multe ori. Mai ales dacă trebuie să desfaci, nu-i aşa? Este plătită munca aceasta în România, Oana ?

OMC: Dacă ai vrea să trăieşti din handmade, ai fi un simplu muritor de foame. În România, munca manuală, indiferent la ce nivel se prestează, sau ce presupune, nu este plătită. Şi poate nu din cauză că oamenilor nu le place ci pentru că e scumpă. Suntem într-o ţară consumistă prin definiţie, dar este un consumism greşit, pentru că preferăm să cumpărăm trei  perechi de sandale într-o vară, în locul uneia de cinci ori mai scumpe dar care să ne ţină trei ani. Munca este migăloasă, având în vedere că lucrez cu mărgele de 1 mm, sau 2 mm, mărgele speciale japoneze, şi că am piese care cuprind peste 7500 de astfel de mărgeluţe, nu poate fi o muncă uşoară, dar devine uşoară pentru că o fac cu mult drag, pentru că sunt ca un copil care desface un cadou, atunci când mă apuc de lucru. Ştiu că la final, înaintea ochilor mei va fi mereu şi mereu, cea mai frumoasă piesă pe care am făcut-o. Poate ca nu e așa, dar atunci, în acel moment, așa o simt, ca pe cel mai frumos copil al meu.

 

NIG: Ce altceva mai faci în afară de bijuterii?

OMC: Bijuteriile sunt pe primul plan, însă am încercat, zic eu chiar cu un oarecare succes să recondiţionez diverse obiecte. De la nişte simple vaze, platouri, ceasuri, rafturi, suporturi pentru bucătărie, şi tot felul de minuni mici, drăguţe, personalizate în diverse stiluri, classic, modern, shabby chic, până la globuri şi alte aranjamente pentru sărbători. Sunt un om deschis, care face multe eforturi pentru frumos. Sper că la un moment dat să îmi pot decora casa cu obiecte de mobilier lucrate de mine, să pot încărca locul acesta care se numeşte acasă cu energia mea, să-l fac să primească amprenta mea unică, a căldurii omului, şi nu răceala sau colţurile tăiate de o maşină într-o culoare care se face doar complementară cu mocheta, ori cu un tablou cumpărat la repezeală din hypermarket.

 

 

NIG: Oana, cum pot fi comandate/cumpărate bijuteriile tale?

OMC: Bijuteriile  disponibile pot fi achiziţionate pe loc, cele la comandă durează între două săptămâni şi maxim o lună. Dacă e vorba de comandă discut cu clienta, îi povestesc cum văd eu viitoarea bijuterie şi ne punem de acord asupra materialelor şi modelului

 

 

Oana Covaci: 

 

 

11868750_945666032167120_1878236256_n11909684_945666295500427_349778461_n

11164806_816457098441277_5337449951216917628_n10615490_777064862380501_2090667688413773800_n

11891156_876872002399786_4862218266607582446_n11948279_945666355500421_1894080749_n11694104_860738757346444_6000848893850843695_n11930654_945667068833683_731464821_n10929928_768086786611642_7387365134993882860_n13587_778842625536058_7019787901868825164_n10645327_713420818744906_4879416270575760048_n1901592_719482861472035_3285451875756011365_n10690165_764460530307601_8568368430553924888_n11424462_839538246133162_8105708405548726897_n11912874_945666472167076_1951102331_n10342435_733654643388190_5773460058061075534_n11924690_945682368832153_16595874_n11911801_945682365498820_593972705_n11908144_945682352165488_806168033_n11908144_945682352165488_806168033_n11910847_945674958832894_2079804872_n11920514_945675282166195_288086596_n

 

Norișor Jewels – Oana Covaci

https://www.facebook.com/pages/Norisor-Jewels/203371633083163?fref=ts

https://www.facebook.com/pages/Oana-Maria-Covaci/478250188944537?fref=ts

Nuța Istrate Gangan pentru Curentul International, Detroit.

 

tete-a-tete, NIG și ziaristul Tiberiu Lovin. Despre Femei

377042_296908140328340_1859822703_n

 

 

 

Ladies and gents, stau de vorbă astăzi, despre femei bineînțeles, cu un gentleman care lucrează în presă de 20 de ani, fostul Reporter Virtual, actualul în construcție ,,ȘtiriExclusive.ro., un gentleman inteligent, singur și very good looking.

,,…sunt un bărbat aproximativ neîmplinit, spune Tiberiu Lovin, am fentat armata cu ajutorul a două facultăți (drept și managementul firmei), nu mi-am dat licența, pentru că scopul a fost să scap de încorporare, nu să-mi pun diplomele pe perete, n-am carnet pentru că-mi place să am șofer și nici nu-s electrician-instalator-tâmplar, nici măcar soț.
Daca voi nu ma vreți, atunci veți fi obligați prin lege”.

Și cum eu sunt o foarte conștiincioasă ,,respectatoare,, de lege, l-am vrut pe TL, pentru un sincer și (in)discret tete-a-tete.

 

NIG: Nu contează femeile pe care le dansezi toată seara, ci doar aceea pe  care o vrei pentru ultimul dans sau pentru micul dejun a doua zi. Ce fel de femeie ai invita la ultimul dans?
TL: O femeie inteligentă, cu simţul umorului şi care nu mi-ar provoca greaţă prin ţinuta şi fizicul ei.
NIG: De la ochi, buze, picioare până la felul în care te priveşte atunci când e furioasă, ce adori la o femeie?
TL: Întotdeauna ochii. Aş prefera totuşi să nu mă privească furioasă, pentru că-mi displac persoanele care nu-şi pot controla nervii. Înseamnă lipsa de educaţie, în primul rând.
NIG: Ce deteşti?
TL: Minciuna, prostia şi ipocrizia. Ah, să nu uit impostura. Trăim într-o lume foarte sigură pe ea, dar absolut nesigură în sufletul ei. Mulţi au impresia că pot face mai bine ceva la care nu se pricep. Prefer sinceritatea.
NIG: Care este în opinia ta acel Je ne se quoi la o femeie?
TL: Te referi la quelque chose? Nu cred că poate fi descris cumva. E doar un sentiment, o senzaţie pe care o simţi. Şi deodată nu-ţi poţi lua privirea. Un fel de magnetism. Nu contează foarte mult fizicul. Cred că din privirea porneşte totul.
NIG: Dacă am aşeza două femeie frumoase față în faţă şi le-am cere să se analizeze una pe cealaltă,  probabil vor începe cu pantofii, apoi rochia, poşeta… Părul.Cu ce ar începe un bărbat când este vorba doar despre ,,analiza,, fizică? Cum vezi diferențele dintre două femei frumoase?
TL: Probabil aici va ieşi la suprafaţă partea mea feminină:) . Îmi plac femeile cochete începând de la aranjarea părului, la manichiură şi pedichiură, dar nu sar peste accesorii, iar aici mă gândesc la lanţuri, medalioane, inele, brăţări, ceasuri, curele, pantofi şi chiar ciorapi. Aş diferenţia cele două femei în funcţie de cât de îngrijite sunt, de ţinuta lor, iar aici nu mă refer la haine, apoi aş poposi asupra  stilului discursiv. În mod sigur, una dintre ele va fi peste cealaltă. Un bărbat cu experienţa se poate prinde repede. Şi el preferă femeile îngrijite şi inteligente, nu neapărat pe cele îmbrăcate în haine de firmă.
NIG: Defineşte-mi singurătatea unui bărbat inteligent şi good looking.
TL: Se simte ca un iepure într-un lan de morcovi, fără să fie decis cu care va începe şi cu care va termina. Şi de obicei rămâne singur, pentru că morcovii n-au picioare, nici oferte promoţionale, ci aşteaptă. Şi iepurele riscă să devină cumva totuna cu morcovii, un fel de statuie neputincioasă.
NIG: Hai să vorbim despre dimineţile unui bărbat singur.
TL: Depinde de profesie (eu citesc presă la cafele, vreo două-trei). Sunt plictisitoare, în general. Mai exact: este vorba despre o rutină din care e greu să evadeze.
NIG: Şi despre nopţile lui?
TL: Aici iar depinde de ceva: de cultură lui. Un bărbat inteligent nu va merge în cluburi, nu-l vei vedea la bere cu băieţii şi nici agăţând pe stradă. Nopţile fac şi ele parte dintr-o rutină, indiferent dacă o petrece cu o femeie sau citeşte o carte/ se uită la un film/scrie/ ascultă muzica/meditează. Diferenţa dintre un bărbat singur şi unul căsătorit este că primul poate face ce vrea.
NIG: Considerând că femeia româncă îşi răsfaţă copios-culinar soţul sau partenerul, se descurcă mai bine în bucătărie un bărbat singur decât unul căsătorit?

TL: Aici e vorba de abilităţi şi de hobby. Un bărbat poate găti excepţional indiferent dacă e căsătorit sau nu. Cred că amândoi se descurcă la fel de bine. Şi-n general bărbaţii ştiu să gătească. Majoritatea celor pe care-i ştiu sunt chiar pricepuţi. Răsfăţul soţiei are legătură cu dragostea şi comoditatea. Sigur, e de preferat să gătească partenerul care se pricepe mai bine. Din fericire, multe femei încă gătesc în România.
NIG: Dar în pat, ţinând cont de faptul că varietatea alungă plictiseala care are toate şansele să se instaleze în dormitorul unui cuplu mai puţin creativ?

TL: Depinde de talentul lui de bărbat

 

NIG: Cum arată femeia singură la 40 de ani?
TL: Cele care au avut grijă de ele arată încă bine, au o profesie şi sunt mai degrabă atractive în comparaţie cu femeile sub 30 de ani, care, surprinzător, arată mai rău şi nici n-au prea multe în cap, să fiu brutal în exprimare.
NIG: Sunt femeile divorţate mai dornice de aventură decât cele care nu au fost căsătorite niciodată?
TL: Depinde de femeie. Nu putem să la catalogăm nicicum la acest capitol. Sunt femei căsătorite care preferă aventurile mai mult ca doamnele abia divorţate. Şi sunt femei singure care-s mai serioas ca ambele categorii la capitolul fidelitate. Surprinzător din nou, ştiu. E vorba de ceea ce îşi doreşte o femeie. Şi cred că majoritatea îşi doresc un singur bărbat, nu aventuri.
NIG: Cum vezi femeia care acceptă propunerile indecente ale unui bărbat a doua zi după ce s-au cunoscut?
TL: Aici sunt multe de spus. Depinde ce înţelegem prin indecență. A discuta despre o posibilă aventură sexuală nu pare mare lucru în zilele noastre. E ca un chef din adolescenţă, indiferent de vârstă. Şi mai toată lumea doreşte să se simtă liber, să se distreze şi să nu-i pese că a doua zi se va trezi mahmur. Poate fi de condamnat dacă femeia este căsătorită sau într-o relaţie. Altfel, e firesc să accepte ce îşi doreşte sau, la fel de normal, să refuze.
NIG: Poate fi disperare sau dorință acută. Dar nu prea știi.
TL: Unele/unii ajung la disperare din cauza singurătăţii, dar este inutilă această senzaţie. Nu ajută la nimic.

 

NIG: Garantez că nu duci lipsă de ,,propuneri indecente,, Când spui NU?
TL: Sigur. Unii oameni n-au toate doagele la locul lor. Nu vor să accepte un refuz, în general. Şi la fel procedează bărbaţii, dar şi femeile. Tot încearcă. Este înjositor şi stârneşte milă, dar nimeni nu acceptă din aceste motive, dacă este sănătos la cap.
NIG: Când spui Da?:)
TL: Când simt că poate fi ceva, când îmi dau seama că pot face şi altceva în afară de sex cu acea femeie, când există atracţie, curiozitate sau pur şi simplu mi se pare că n-am nimic de pierdut. E greu să înşir un număr de factori care te îndeamnă să zici da.
NIG: Care este diferenţa majoră dintre femeile pe care le-ai curtat când aveai 25-30 de ani şi cele de acum?
TL: Eu nu curtez femeile, pentru că nu mă pricep să o fac. De aceea le las pe ele să facă primul pas. Nu vreau să par cumva special, dar sunt încă un bărbat timid la acest capitol. Mai bine aştept decât să devin penibil cumva printr-o abordare nefericită. Tocmai pentru că nu-s priceput în arta de a seduce din două-trei vorbe: bună! bla-bla-bla…

 

 

NIG: De obicei eşti atras de acelaşi gen de femeie care te-a atras iniţial la 20 ?
TL: Da, femeile frumoase şi inteligente
NIG: Mai bine singur şi liniştit decât într-o relaţie fără iubire?
TL: Total de acord. E boring într-o relaţie fără sentimente. De ce să stai cu o singură femeie, când poţi avea multe? Doar pentru a merge la petreceri cu cineva sau pentru ce?
NIG: Singurătatea: furie sau resemnare? Sau doar o simplă stare de fapt?
TL: O stare de fapt. Cred că majoritatea persoanelor sunt singure, indiferent dacă au sau nu o relaţie. N-ai de ce să fii furios şi nici să te resemnezi. Toţi visăm, am impresia. Sigur, până la urmă, majoritatea pică în păcatul unei relaţii de formă, pentru a evită singurătatea.
NIG: În societatea românească, spre deosebire de cea americană, să zicem, încă avem prejudecăţi privind copiii aduşi într-o relaţie din relaţiile anterioare. Fie că eşti tatăl, fie că eşti mama. Ce crezi despre acest aspect?
TL: Sincer, pe mine nu m-ar deranja. Îmi plac copiii foarte mult. Există însă această piedică. Eu nu ştiu cum e că nu am copilul cu mine, dar ar fi bine, pentru că testarea potenţialei partenere ar începe de aici. Şi abia atunci îi observi sufletul. Am avut o relaţie cu o femeie care mi-a reproşat ca pentru mine fetiţa mea va fi mereu pe primul loc şi că nu se simte confortabil pe locul doi. Mi s-a părut aşa o prostie că iniţial am ezitat să-i răspund pentru a nu o jigni. I-am explicat ca la idioţi ca niciodată nu poţi compara dragostea pentru copii, pentru rude sau prieteni cu cea pentru persoana iubită. Şi la scurt timp s-a terminat povestea noastră. Mi-a dovedit astfel că este un om extraordinar de egoist. Şi cred că mulţi gândesc atât de prost.
NIG: Bărbaţii care nu au fost căsătoriţi niciodată încă ezită să intre într-o relaţie cu o femeie divorţată.
TL: Nu ştiu asta. Eu n-am ezitat niciodată. Important este ceea ce simţi, nu trecutul amoros al unei persoane.
NIG: Unde crezi că ar trebui să se situeze echilibrul?
TL: Dragostea este singurul răspuns. Doar aşa găseşti echilibrul.

 

NIG: Noi femeile, avem tendinţa să credem uneori că putem fi fericite numai dacă avem un bărbat alături.
Cât de mult depinde fericirea unui bărbat de o femeie?
TL: Este banal de acum: fericirea vine din interior, nu dintr-o relaţie. O relaţie îţi poate da o stare de bine, îţi poate asigura un confort, dar nu te poate face fericit dacă tu nu vrei asta.
***

 

 

,,…sper că până dau colțul să termin de scris măcar o carte din cele trei începute,,. mai spune Tiberiu Lovin.

298795_265994960086325_3906089_n

Ladies, nu vă luați după aparențe și după faptul că ,,eu nu curtez  femeile pentru că nu mă pricep să o fac,,. Eu sunt deja cucerită. Prin învăluire,,
Succes multiplu, Tiberiu, cel puțin triplu; și într-o zi vom vorbi și despre aceste cărți care își așteaptă finalul.

tete-a-tete, NIG și scriitorul Constantin Ciucă. Despre femei.

 

10433148_1431550847160388_243935307712578838_n

Domnelor și domnilor, pentru o vreme, tete-a-tete-urile mele se vor concentra puțin asupra unui subiect fierbinte : Femeia.

Femeia așa cum este vazută ea de bărbații care vor avea curajul să deschidă Cutia Pandorei.

Astăzi, scriitorul Constantin Ciucă, Domnul www.Kuppi.ro.

Constantin Ciucă:,,Există, din păcate, în lumea asta femei atât de frumoase încât simpla lor apariție are un efect ginecocid. Altfel spus, unde apare o femeie ca asta, celelalte femei din jurul ei dispar brusc. În locul lor lumea rămâne populată de această femeie unică iar tu rămâi cu ea în minte, vrăjit, săptămâni sau luni de zile ca într-o pușcărie în care singuru vizitator care îţi este permis este această femeie.,,

O sancțiune severă, cu executare, asta este o femeie frumoasă.

O sancțiune pe care o primești fără să fi făcut de fapt nimic rău sau nepermis. Sigur că este nedrept.

 

 

 

NIG: Stiu foarte putine lucruri despre scriitorul Constantin Ciucă. Ce ar trebui sa stiu?

CC: Ar trebui să știi că de mic mi s-a părut că ceva e în neregulă cu lumea asta.

Pentru mine, tot ce am învățat la școală, a fost un delir decorativ care încerca să traducă logic lumea din jur. Adică pentru mine școala nu a însemnat niciodată formule, texte, cifre, figuri. Nu. Pentru mine școala a fost o succesiune nesfârșite de pictograme desenate pe tablă sau în manuale prin care ochii mei încercau să pătrund înțelesul lucrurilor care mă înconjurau, să mă facă să mă obișnuiesc cu ele ca să mă simt confortabil în mijlocul lor.

Doar că mereu ceva lipsea. Ceva lipsea întotdeauna. Iar lipsa aceasta, deși eu nu eram decât un copil, cam neastâmpărat, ce-i drept, mă făcea să mă culc seara neliniștit și mă trezesc la fel de neliniștit dimineața. De parcă încă de pe atunci aveam nevoie de o cană de ceai de tei și un Xanax.

Prin urmare, pe la zece ani am început să mâzgălesc poezii într-un carnețel în care îmi țineam poza unei femei frumoase cu țâțele goale decupată dintr-o revistă. Am observat că făcând lucrul ăsta mă simțeam mai bine. Apoi am avansat și prin clasa a noua, ca să scap de poluțiile nocturne din ce în ce mai dese, am început un roman plicticos despre cum îi dădeam bomboane fondante și îi făceam declarații mincinoase unei colege de la Casa Pionierului. Am observat că scriind,mă simțeam și mai bine.

Adică, ce lipsea pictogramelor de la școală, era un dressing de emoție și fierbințeală turnat peste înțelesurile lor seci. Trecerea pictogramelor lumii prin suflet.

Și uite așa am ajuns de tânăr să cred că literatura are nevoie de mine în aceeaşi măsură în care eu aveam nevoie de ea.

 

 

NIG: Ce ar trebui să NU stiu?

CC: Această întrebare conține răspunsul în ea însăși.

NIG: Ne place sa spunem ca nu există femei urate. Exista?

CC: Aveam în facultate o profesoară de literatură monstruos de urâtă. Era deșirată și ciolănoasă, scheletică și noduroasă, cu un gât subțire de un alb nesănătos sub care, când venea cu bluze mai decoltate, i se vedeau, reliefate, claviculele și oasele sternului exact ca în planșele de anatomie. Avea niște buze extrem de mobile și de aceea, când vorbea, dezveleau niște dinți apocaliptici, cât niște lopeți de infanterie, îngălbeniți de nicotină și încălecați unul peste altul pe vecie. Părul îi era rar și tuns băiețește iar prin el i se vedea pe alocuri pielea capului de parcă tocmai începuse să ia citostatice și să facă radioterapie. Dar ceea ce era cel mai horror la ea, era râsul. Slabă și puțină cum era, te-ai fi așteptat abia să o auzi când vorbește. Nicidecum! Avea o voce îngrozitor de groasă și puternică iar când râdea te speriai pentru că era exact răsul ăla hăhăit și sinistru din filmele cu Dracula, care răsună îndelung și înspăimântător în adâncul întunecat al nopții.

Ce mai tura vura, era monstruoasă! În sinea mea, atunci când se întâmpla să mă gândesc la ea, o compătimeam.

În schimb, era extrem de inteligentă. Dezinhibată și spirituală.

Acum s-a întâmplat că într-o vară eram la Costinești, și nu mă refer la Costineștiul de acum care a devenit o stațiune anonimă ci la satul acela ușor suprarealist din alte vremuri, și, peste cine dau pe plaja de nudiști? Peste profesoara de literatură cu pricina, desigur, care, de pe un cearceaf îngust, la fel cum era și ea de îngustă, fuma una din țigările proaste care nu îi lipseau niciodată și se uita peste mare.

În seara aceea am invitat-o pe o terasă la o bere. Nu știu cât am stat și câte beri am băut. Știu doar că am vorbit despre literatură, despre scriitori și cărți, despre cultură și umanitate în general iar femeia aceasta, pe măsură ce ea vorbea iar eu beam bere, se transforma încet încet în altceva . Era atâta spirit în ceea ce spunea și atâta farmec, atâta informație culturală și atâta inteligență, atâta umanitate în râsul ei sinistru și atâta delicatețe în mâinile ei scheletice cu care își aprindea țigară după țigară că la un moment dat femeia din fața mea nu mai semăna deloc cu profesoara pe care o vedeam pe holurile facultății. Devenea sub ochii mei o altă ființă, cu o alta feminitate, cu o altă definiție.

După câteva ore de expunere la radiația ei culturală, la aplombul captivant cu care vorbea și la stilul pitoresc în care lega între ele idei complicate, femeia aceea din fața mea, care fuma neîncetat și râdea sinistru dezvelindu-și dinții apocaliptici, devenise cea mai frumoasă femeie din lume.

Dacă există sau nu femei frumoase și femei urâte? Da, există! Doar că ceea ce scapă de obicei înțelegerii este că femeile urâte pot deveni femei minunat de frumoase iar femeile frumoase pot deveni femei asfixiant de urâte.

NIG: Când o femeie este frumoasa?

CC: Cu cât se simte mai frumoasă, cu atât este mai frumoasă o femeie. Iar atunci când e mai frumoasă chiar decât se simte, ea devine orbitor de frumoasă.

 

 

NIG: Ca orice alt bun român(smile), chiar credeți ca româncele sunt cele mai frumoase femei din lume?

CC: Asta fără îndoială este o aiureală naționalistă născută ca să facă în ciudă masculilor din alte popoare și să încurajeze turismul matrimonial în România. Eu personal am alte gusturi. Mie îmi place privirea melancolică din ochii mistici ai rusoaicelor, îmi plac fețele copilărești ale filipinezelor și vietnamezelor, fundurile braziliencelor și felul subtil, submisiv, în care fac dragoste japonezele.

 

 

NIG: Sunt diferite femeile de pe net față de cele din viața reală?

CC: Totalmente. Pe net toate au pretenția să fie tratate cel puțin ca moștenitoarea la tron a Marii Britanii. În lumea reală se mulțumesc și cu o prăjitură cu frișcă și cu puțină conversație de bun gust, presărată cu obscenități suportabile, pe o terasă cu zorele.

 

 

NIG: Glezne, genunchi si încheieturi.

Aș mai adauga curbura gatului. Si degetul mic. Doar pentru ca unele femei au țn degetullor mic mai multă feminitate decât au altele în întreg corpul.

Ce altceva atrage?

Sculptural, într-adevăr elementele anatomice deja enumerate sunt cele care dau în mare măsură calitatea feminității. Nu trebuie uitat nici gradul de împrăștiere al sânilor în cădere liberă, scoși adică din sutien. Uneori mă uit însă cu mare plăcere și la brațul dezgolit al unei femei, din umăr până în vârful degetelor. Sau mai bine zis al unghiilor, deoarece uneori aceste distanțe pot fi semnificativ diferite.

Și, desigur fesele.

Iar apropo de fese, mă văd obligat să fac aici o mărturisire care mă plasează foarte corect în zodia de care aparțin: mie îmi plac femeile mai plinuțe! Sunt Taur. Sunt de pământ și de carne.

Adică mie să NU îmi dai femei de pe Fashion TV sau anorectice din alea care prezintă colecțiile de vară ale nu știu cărui homosexual italian. Nu că aș avea ceva cu homosexualii, ei sunt printre puținii oameni care știu să aprecieze valoarea unei clisme de calitate, dar mie să îmi dai femei care au carne pe ele. Si care au cur. Adică buci rotunjite ca pepenii între care, mai ales dacă au abonament la sală, când ai de gând să pui ceva, să fii conștient că o faci pe riscul tău.

NIG: Halucinația de a fi bărbat.Am găsit expresia aceasta la tine.

Ce înseamna să fii bărbat?

CC: NIG, mi-ai pus o întrebare la care, ca să răspund, chiar și dacă numai parțial, a trebuit să scriu un roman. Dar ca să nu las totuși întrebarea asta în aer, aș zice că să fii bărbat înseamnă cel puțin să te joci cu mașinuțele și să îți transformi poluțiile nocturne în nenumărate orgasme diurne.

Ah, era să uit: în timpul liber, să construiești ceva monumental, util, fascinant. Și să îți înveți copiii să cum să nu moară niciodată.

NIG: Scrisul acesta ne exorcizează. Ne purifică dar ne și lasă cu pieptul deschis. Devenim vulnerabili în fața cititorilor.

Domule CC, ai avut vreodată impresia de vulnerabilitate acută după ce te-ai văzut cu o femeie care te-a citit?

CC: Trebuie să te contrazic. Sau, cum zice englezul, I beg to differ. Pe mine scrisul nu am simțit niciodată că m-ar vulnerabiliza într-un fel. Dimpotrivă, cărțile mele sunt o memorie externă la care apelez de fiecare dată când trebuie să dau vreo explicație savantă despre mine. Pe raft, pe net, în librărie sau pe vreun cearceaf de plajă, indiferent unde s-ar afla, cărțile mele conțin împachetate frumos, la fel ca bomboanele de ciocolată, emoții și trăiri care vorbesc în locul meu. Am avut, așa cum spui, câteva întâlniri interesante cu femei care m-au citit dar cărțile scrise mi-au fost de mare ajutor în cazurile astea. Ele pur și simplu m-au scutit de explicații. De lungi și întortocheate confesiuni. De întrebări și răspunsuri mari consumatoare de timp. În varianta extremă, nici nu trebuia să vorbesc. Ea citea din carte și alături avea trupul.

NIG: Pentru un rotund, avem nevoie de două emisfere, de două vulnerabilități, două… siguranțe sau de o vulnerabilitate si o siguranță prinse intr-un puzzle rotund?

CC: Nuța, sincer să fiu, pe mine nu mă deranjează dacă e rotund, pătrat, trapez, triunghi sau mai știu eu ce altă formă atâta timp cât mă include și e înconjurat de ziduri impenetrabile între care pot să îmi dospesc iubirea, plăcerea, armonia și nevoia de a fi cu cineva.

NIG: Iubim când nu mai putem respira sau când în sfârșit reușim să prindem o gură de aer indelungă si intensă?

Cand iubim într-adevăr?

CC: Iubim cu adevărat atunci când intrăm în spital după ce ne despărțim.

NIG: ,,Veneam cu mașina de la mare și undeva într-un sat din ăsta dobrogean în care bălăriile sunt mai înalte decât casele, am văzut din depărtare pe marginea șoselei o țigancă grasă și jegoasă, înfofolită în tot felul de șaluri și cârpe care se pregătea să facă autostopul. De când am luat odată un cuplu de ”homeleși” pe lângă Nazarcea după care vreo două săptămâni nu am mai putut să mă urc în mașină din cauza mirosului lăsat de ei, hotărâsem că nu mai iau pe nimeni la autostop. Deci văzând țiganca, ieșită până aproape de mijlocul șoselei și făcând cu mâna, am încetinit iar când am ajuns în dreptul ei, am ocolit-o cu grijă și am trecut mai departe. Totuși, dintr-o curiozitate morbidă am întors o clipă capul să o mai văd o dată. Și atunci, prin parbrizul lateral, deși nu puteam auzi nimic, i-am vazut gura și i-am putut citi pe buze ce spunea cu ură uitându-se după noi: ”Alege-s-ar praful de voi”!

Eram în mașină cu dragostea vieții mele.

La câteva luni ne-am despărțit. Ea a plecat în Italia pentru totdeauna iar eu în spitalul de psihiatrie pentru un an de zile. Am pierdut iubirea, am pierdut afacerea pe care o aveam, am pierdut casa. He he, și am pierdut inclusiv mașina de care vorbesc!

Tot!

S-a ales praful!

A mai rămas cartea asta, citită de câțiva oameni,,(CC)

ExistĂ iubire dupa marea iubire, aceea care nu a fost sĂ fie?

CC: Mai există ciocolată după ce ai mâncat ciocolată?

Da, mai există ciocolată amăruie.

NIG: Domnul CC, ce întrebare nu ți-am pus și ți-ai fi dorit să-ți pun?

CC: Mi-ar fi plăcut întrebarea ce este pentru mine femeia iubită. Și ți-aș fi spus că cel mai de necrezut şi în același timp cel mai de speriat lucru care mi se întâmplă atunci când mă îndrăgostesc este extincția. Femeia iubită se transformă într-o vietate iremediabil singulară, nedescrisă de niciun tratat de antropologie, zoologie sau patristică și nu seamănă cu nimic altceva de dinaintea ei şi cu nimic de după ea. Ea devine o ființă cosmogenetică aruncată pese cer şi peste clădirile orașului fără de care lumea ar dispărea în secunda următoare şi fără de care eu, nemaiavând niciun rost pe pământ, aș deveni o gelatină scursă într-un canal menajer. Brațele ei, surâsul ei, ochii ei, atingerea ei, degetele ei, totul devine altceva. Din organe de simț sau de locomoție, devin obiecte de cult. Ea însăşi devine un cult căruia îi devin un adept fanatic. Dar spre deosebire de alte religii, pentru a supraviețui, eu trebuie să fiu şi să rămân singurul adept şi singurul practicant al acestui cult. Oricine altcineva care ar vrea să o atingă, să îi arunce ochiade cu subînțelesuri, să îi facă avansuri sau să se gândească la ea altfel decât ca la o icoană, devine pentru mine o amenințare imediată cu erezia și extincția. O amenințare reală cu sfârşitul lumii! Pentru că femeia aceasta este însăşi lumea, în totalitatea ei. De aceea, pentru mine, zilnic, sfârşitul lumii este o chestiune reală, practică, o apocalipsă la îndemână, repetabilă, pe care o trăiesc în avans chiar şi la cele mai mici bănuieli sau îndoieli.

Însă lucrurile acestea despre mine nu le știe nimeni.

Mi-e atât de frică!

Mi-e îngrozitor de frică de sfârşitul lumii!

CONSTANTIN CIUCĂ

Frica Domnului Al Kuppi – roman

Regele cu pene – roman

Alehar și glonțul de argint – roman

Cele mai frumoase poezii – poezie

Femei pe net – povestiri

Pe Constantin Ciucă îl găsiți aici  www.Kuppi.ro.