Monthly Archives: June 2015

tête-à-tête, NIG și Mioara Băluță

11148472_10200525205849279_9149570111293893312_n

 

 

 

 

 

 

,,aș putea să tac /sau să spun că poezia mea e o cruce /roșie arsă în piept /un rug tandru care întregește/tot ceea ce dintr-o pământeană sete /s-a înjumătățit,,(MB)

Poate că poeta Mioara Băluţă ( unul dintre administratorii siteului literar Casa Gândului)  ar putea să tacă.

No problem :). Pentru că poezia ei vorbeşte oricum. Calmă, profundă, întreagă – ,,neliniştită  în adâncuri, ca o mare în aşteptarea furtunii/ca o tăcere îndelung exersată/în așteptarea primei respirații,,.(NIG).
Precum  această frumoasă femeie care a împărțit cu mine  intimitatea acestui ,,tete-a-tete,,:

 

În general mă feresc să vorbesc despre mine: cei care mă cunosc nu au nevoie de argumente iar cei care nu mă cunosc știu deja totul. ;)
Nu vreau să știu ce văd unii sau alții în poezie sau ce îi “mână în luptă”. Pentru mine poezia e asemeni unei parapante care, odată deschisă, îmi îndulcește căderea și atunci când plutești orice altceva e de prisos. E adevărat că fără exercițiu și pasiune totul ar fi o răsucire în aer și nimic nu s-ar mai întâmpla. Însa eu scriu așa cum trăiesc.
Alerg, mă arunc în gol,… când se întunecă mă întorc acasă. Toată lumea aleargă.
E fascinantă căderea. E fascinant să fii unul dintre alergători. E uimitor să vezi cum din locul în care dispar apar și mai mulți, împingându-se unii pe alții își dau drumul de sus. E uimitor când întâlnesti pe câte unul care caută poetul printre poeți, că un altul stă cu ochii în soare să eticheteze sau să aplaude, să admire sau să invidieze…
Casa Gândului este un spațiu open mind, un loc în care încap deopotrivă atât cei în agonie cât și cei cu angoase, tăcuții și cinicii… Unii note, alții portative pentru notele altora. Voci puternice, falsete, voci abia auzite lângă voci care îți mușcă auzul, creează împreună o plăcută rumoare convertind fermecătoarea insolență a realității la o singură religie – poezia.
“În cădere voi râde” este primul meu volum de poezii.
Nimic mai mult decât praf sub picioarele alergătorilor sau, cine mai știe, firimituri și semințe pentru păsările care umplu câmpul.

***

 

 Femeie, poezie…ce mai contează?…
Mioara Băluță

 

 

Uneori aș vrea
să am somnul liniștit
să-mi pot visa moartea ca un joc continuu
pregatită să plec din gândul fiilor
să mă întorc la loc cum un fluture
rușinat în frigul lui

înfricoșat de o lume
fără mine mai mică fără trupul meu
gătit cu mirodenii uns cu uleiul amărui
al mării
smulge-mă tu din taine

redă-mi liniștea
adevărată ca un sărut din copilărie
într-un alt sărut
învelește-mă

în gând ca pe un poem început
pe care să nu-l termini
niciodată

 

 

Andante
lumânare cu flacăra atârnând
puterea mea este tăcerea
atât de puţină glorie în lacrima unui
cuvânt înainte de naştere

de dragul zborului am fost vultur
de dragul înaltimii nu mi-am smuls penele
nimeni nu m-a cunoscut tânără
acum nici atât nu mă mai tem

număr unul câte unul oamenii
unui timp rupt
arhaică singurătate
respiraţia ta mă face ceea ce sunt

 

 

Oglindire
Un zâmbet trist – o sabie în teacă –
Două tăişuri strânse-n piele. Fine …

Aş bea din aer ora care pleacă
Să pot sclipi în ochiul lunii pline;
Sub semnul tandru al înnobilarii
Aş sta cu fruntea-n umăru-ţi de apă
Să-ţi tac…Să-mi curgi…Din râul înserarii
Nisipul în deşert să-şi crească pleoapă…
În semicercuri, fără de oprire,
Departele-ţi aproape să mă poarte
Cât să îti tulbur sfinxul din privire
C-o ploaie, c-o scânteie sau c-o moarte

Lăsând, neruginiţi, timpul să treacă …
Ce zâmbet şi ce sabie… Ce teacă…

 

 

Non-sens
lumea aceasta a devenit
un câmp minat
lângă torpile scheletele crucișatoarelor

cine vrea pace
s-a pregătit deja de război
cine vrea dragoste să mistuie în flăcări
sălbăticia acestui trup cu brațele desfăcute
cine aparține morții să rămână morții
ce e viu să-si amintească pentru celălalt
foșnetul frunzei atinse de iarbă

în zile lungi ca nisipul
vorbesc în gând cum aș respira
într-o pungă
apoi mă las să cad
simplu
punct pe o hârtie lângă
o altă hârtie
cărora nimeni
nu le mai poate ghici turnul

 

 

Despre ea
să privești înainte
ca și cum ai privi înauntru
e simplu
să te descompui în culori să te desprinzi
pasăre din lemnul crucii să te faci
pâine și să te împarți
păsărilor sărace

să scrii despre fericire cu fapte
despre familie cu gesturi mari și tot despre ea
să-ti lași rănile să ți se spele cu alte răni
și să o aștepți
că până la urmă
vine

– Nuța Istrate Gangan pentru Curentul International, Detroit,,

exces

 

mă cauți dincolo de ochii dezgoliți
de dorință şi păcat
dincolo de gratiile acestui prezent hăituit
în care îţi ispășești sentinţa

exces
în singurătatea-ți cronică
îmi sugrumi umbra
apoi o readuci la viaţă
cu o singură respiraţie
îţi  înfăşor sărutul  în jurul acestor acute disperări
şi te mai inhalez o dată
și încă o dată
ca pe un ultim drog permis

existăm doar pentru a ne încerca
unul pe inima celuilalt
ascuţişurile acestea demenţiale

ucide-mă

ai făcut-o de atâtea ori

şi nu te opri în secunda
ultimei zvâcniri