Monthly Archives: March 2015

Un cuvânt cu o mie de litere

970854_391334177642475_1818107508_n

,,Voiam să mă atingă.
Ochii lui deja mă ardeau, iar eu ştiam ce se ascunde dincolo de întunecimea fierbinte.
Orice altceva. Dar nu iubire.
Un deja vu delicios și dureros și fără scăpare.
Nu mă iubea.
Dacă m-ar fi iubit mi-ar fi adus flori.
Sau poate ar fi adus o sticlă cu vin și fructe. Pentru un picnic în doi, într-un parc, în văzul lumii.
Poate ar fi irosit nişte cuvinte înainte să mă sfâşie cu privirile acelea oţelite.
Dacă m-ar fi iubit ar fi sunat să îmi spună că au înflorit caișii.
Că magnoliile se dezvirginau indecent și dureros pe alte crengi, în alte lumi…
Si că durerea lor îi amintea de mine…
Sau că primăvara plesnește în muguri și că asta l-a dus cu gândul la mugurii rozalii și sensibili ascunși sub rochia mea.
Că ar vrea să mă invite la premiera unui film, apoi la o plimbare, mână-n mână.
Exact ca doi îndrăgostiți…
Dar el nu mă iubea.
Iubirea pentru el însemna carne. Mai ales carne.
Știam că m-ar fi înghiţit fără să mă mestece.
Sau poate m-ar fi mestecat îndelung, doar ca să-mi simtă gustul sângelui şi tandreţea cărnii pe buzele la fel de aspre ca şi palma care mi-a atins fugar umărul gol.
N-am tresărit.
Nici măcar n-am tresărit.
Mi-am amintit că era un bun conductor de electricitate.
Și m-am gândit că un afurisit de gest poate învia toți morții pe care i-am abandonat, unul câte unul, atunci când am închis și ultima ușă.
În schimb el a tresărit şi m-a privit îndelung.
Își amintea de mine. De mine toată.
Mi-a atins ușor buzele cu vârfurile degetelor. Eram vie. Incredibil de vie. Pe interior însă, muream puțin câte puțin înfășurată în giulgiul mătăsos al unei iubiri care n-a fost să fie.
I-am privit gura frumoasă, și atât de masculină, și atât de aproape…
Zâmbi.
Știa.
Ochii lui făceau deja dragoste cu gura mea, îndrăzneți, nerușinați…
Carnea noastră răbdătoare şi plictisită începuse să învie uşor simţind apropierea.
,,Nu poți fugi o viață,, mi-a șoptit.
,,Nu poți fugi toată viața mea,,
Palma lui a coborât pe curbura gâtului, dureros de încet și s-a rotunjit, mult prea strâns, pe umăr.
Știam că ar fi fost de-ajuns un singur gest și gura lui m-ar fi supus unui deliciu carnal care m-ar fi lăsat înfrântă și fără aer.
Știam…
Dar nu asta voiam, nu voiam să fac dragoste cu el.
Unul ca el dădea dependenţă şi eram deja sătulă de proprii demoni.
Nu mai aveam nevoie de încă o echipă devoratoare. Nu de echipa lui. Tocmai mă eliberasem. După mult timp, dar mă eliberasem. Vie și întreagă.
Voiam însă atât de mult să mă atingă încât pielea mea începuse să-și amintească mirosul lui.
Îl adulmeca, animal de pradă, felină fluidă şi catifelată ieşită la vânătoare.
Voiam doar să-și lase palma aspră să mă răscolească.
Îndelung, şoptit, fără oprire, ca atunci când cineva încearcă să-ţi scrie cu degetele pe coapse un cuvânt cu o mie de litere.
Să mă desprindă uşor din mine însămi, să mă las în urmă, să mă uit, să mă pierd, să-mi simt doar pielea înfăşurată în palma lui.
Moale şi cuminte.
Doar palma lui şi pielea mea într-un dialog mut şi tandru, într-un schimb echitabil de energie erotică.
Să se topească apoi în întuneric, aşa cum a apărut şi să mă lase cu ochi febrili, buze aprinse şi sâni întărâtaţi.
Singură.
Strânsă într-o cochilie în care nu încap doi.
Niciodată doi,,