Monthly Archives: January 2015

Delirium

,,Când muşc din trupul unei femei nu vreau să simt siropul, nu vreau să simt dulceaţa, nu vreau să simt supunerea…
Vreau focul ei, vreau răzvrătirea, vreau vena aia deschisă larg.
Să simt miros de fân şi gust de reavăn, să simt pumnul ăla în stomac, pumnul care mă face  să muşc pământul ăsta negru şi umflat de ploi
Vreau să-i muşc carnea, să-i gust sângele şi apoi să ies afară şi să urlu la lună. Lup bătrân, întinerit şi turbat din prima muşcătură.
Nu o vreau supusă sub dinţii mei ca o căprioară care îşi trage ultima suflare.
Nu vreau ochi catifelaţi şi nevinovaţi…
Vreau ochii ăia care te ard, care te despică în două când trec prin tine. Ca un fulger care nu ştii de unde a scânteiat, ca un trăsnet care nu ştii de unde a lovit. Te-ai trezit scrum şi nici măcar nu ai văzut fumul.
Să-i simt  dinţii cum sfâşie îndelung, studiat, cu tandreţea aceea care se ascunde în orice femeie cu ochii-fulger.
Trebuie să fii nebun să nu vrei să mori în braţele unei astfel de femei.
Să o ţii lângă tine multă vreme după ce uraganul a trecut şi să îi simţi pielea înfăşurându-se în jurul cărnii tale. Să vrei să scapi şi să nu poţi, să simţi că încetul cu încetul te asimilează. Începi să îţi spui toate rugăciunile şi toate înjurăturile pe care le ştii, sfânt şi profan,  și te laşi dus de valul ăsta sălbatic care te-a smuls din loc;  care apoi şi-a potolit vijelia şi doar linge ţărmul îndelung ca un animal rănit care își vindecă rana.
Să te înfăşori în ea, să începi să miroşi şi tu a ploaie şi a iasomie şi a cine ştie ce alte drăcii mai are pe ea  pielea aia care îţi sfârâie sub buze…
 Să te întrebi prostit ce vrăji ţi-a făcut, ce fierturi a amestecat, ce nectaruri a băut cu o seară înainte, de te-a făcut dependent de sângele ei.
Să o rogi să te elibereze, să te nască, să te lase să te întorci din nou la luna ta şi la urletul tău, la viața te de lup bătrân și singuratic.
Şi ea să îţi zâmbească viclean cu ochii şi cu dinţii şi cu sfârcurile alea roz-sfredelitoare. Şi tu, nătâng cum n-ai fost niciodată, ca un puștan la prima femeie, să crezi că acolo îţi este de fapt cel mai bine, că ea e o evă emancipată și maniacă, și desfrânată, care şi-a stors afurisitele alea de rodii pe sâni şi pe pântec, aşteptându-ţi disperarea, și foamea, și setea de sânge proaspăt și dulce.
Să crezi că lumea a început într-adevăr între coapsele ei şi s-a sfârşit tot acolo ca o binecuvântare blestemată.
Or fi bune şi alea dulci, nu spun…
Dar nu pentru un lup batrân ca mine. Or fi bune pentru soldaţii abia întorşi de pe front, pentru puşcăriaşii abia eliberaţi şi de curând abuzaţi, pentru bărbaţii părăsiţi ori pentru ăia care au vipere acasă.
Eu mi-am purtat războaiele de unul singur, n-am fost nici părăsit, nici uitat, nici abuzat.
Eu am murit.
Înfăşurat în pielea aia afurisit de gustoasă şi aromată. Strâns în pântecele ăla prea îngust al ei, între sânii ăia prea mari şi prea rotunzi şi prea curioşi şi mult prea încăpăţânaţi..
Între genunchii care iarna se strângeau îngheţaţi în coastele mele şi vara deveneau cafenii şi catifelaţi pe grumazul meu.
Eu am murit strâns în carnea ei.
Şi ea a plecat. 970854_391334177642475_1818107508_n
Şi a uitat să mă mai nască.,,

nebunie

1489d0162a12924cb0344d62cb5e5a00

în lumea  ta
femeile poartă voaluri negre
palme încleştate peste sâni
genunchii strânși la gură
prin coapsele lor desfăcute
iubirea ta
cu dinţii strânşi
şi ochii larg deschişi
trece prin toate stadiile
nebuniei

desigur
există un diagnostic
pentru asta

și doar  nebunia geamănă
care izbucneşte din fiecare por
al trupului meu
te mai poate anestezia
şi prinde într-o cămaşă de forţă
cu braţele răsucite la spate
strâns legate de venele mele
rămase la vedere
după ultima noastră crucificare
în doi

ecstasy

 

mă desfaci
din piele
din sângele acesta
mai roşu decât durerea
suprimată îndelung
cu dinţii
îmi cauţi inima
flămând
cuvintele
mi se lipesc de piele
moi
umede
şoptite
carnea mea
sfâșiată
animal blând
supus sacrificiului
nesomn
nelinişte
mult prea mult
niciodată de-ajuns

tu

 

#sorcovanevesela

închide fereastra
aprinde-o ţigară
fă focul te rog
este frig astă-seară
mai pune un bach
mai zâmbeşte puţin
mai soarbe-mi sărutul
dintr-o cană cu vin
va mai trece un an
ca un mânz prin zăpezi
fără clinchet şi zarvă
fără noi însă vezi
nu exist nici n-am fost
nu ştiu cum de mă ştii
când nu sunt decât umbră
printre umbrele vii
ai murit fără rost
de tristeţi sfârtecat
cu-o femeie în sânge
şi cu alta în pat
mângâiat de aripa
unui înger păgân
cu genunchi de mătase
istovit şi bătrân
te întorci iar la mine
ca şi cum ca şi când
ai uitat că îţi sunt
doar frântură de gând
fără stele minuni
răstignite pe cer
fără cercuri polare
fără iarnă şi ger