Monthly Archives: December 2014

#laocanăcuvin, NIG de vorbă cu Ovidiu Scridon

NIG – Au trecut câţiva ani de la ultima noastră întâlnire în SoFlo. Ce ai făcut între timp?
OS – Am avut o perioadă cu foarte multe concerte în România, în Italia, în Anglia, aici în America în comunităţile româneşti, dar poate lucrul de care sunt cel mai încântat este că-n anul 2012 mi-a apărut la Editura Tritonic volumul de versuri “Portretul unui gând”, o carte care s-a vândut în câteva tiraje şi care are succes şi acum.
NIG – Te întorci des în State. Aici în zonă, deşi în ultimii 15 ani au emigrat mulţi oameni din generaţia noastră şi mulţi mult mai tineri, totuşi, la mai toate evenimentele organizate, primează muzica populară, de petrecere şi nelipsitele manele.Când am aflat ultima oară că Ovidiu Scridon vine în Sudul Floridei, mi-am zis ,,Clar, o să fiu numai eu în sală,,? Cum ţi se pare publicul româno-american în comparaţie cu cel de acasă?
OS – Nu ştiu de ce crezi asta!?… În ultimele două săptămâni am susţinut trei concerte la bisericile româneşti din New York şi Atlanta şi, de fiecare dată, sălile în care-am cântat au fost pline. Dar dacă vii la cele trei concerte pe care urmează să le susţin în acest final de an în Florida, pentru mine înseamnă foarte mult, chiar dacă vei fi numai tu în public. Cred că depinde mai mult ce oameni vin la un concert şi nu câţi oameni vin. În România o mare parte din cei care participă la aceste evenimente îmi cunosc piesele şi deseori cântă alături de mine şi pot susţine concerte doar cu cântecele compuse de mine. Oamenii care vin la concerte sunt peste tot altfel. În America simt că romanii vor să le aminteşti de România pentru că uneori mă roagă să le cânt diverse piese celebre de-acasă. Însă exerciţiul acesta de comunicare îmi place oriunde s-ar întâmpla.

NIG – (ca să îți răspund la întrebare, Doar pentru că văd un folkist prin zonă o dată la un cincinal)Suntem o generaţie care simte altfel poezia şi chitara, trăirea, emoţia, adică tot ceea ce înseamnă folk.La un moment dat, cu tristeţe, mulţi dintre noi credeam că folkul o să-şi piardă din popularitate. Este drept nu mai sunt concertele de altădată, dar folkul a rezistat. De ce ne intorcem iar şi iar la acest gen de muzică, Ovidiu?
OS – Probabil pentru că-i muzica cea mai directă, pentru că vorbele sunt la fel de importante ca şi melodia, şi pentru că aceasta comunicare om-chitara are o ţintă precisă: sufletul. Şi cred că dacă muzica folk ar deveni un gen de muzică de masă şi-ar pierde farmecul.

NIG – După părerea mea, tu ai scris unul dintre cele mai frumoase cântece folk : ,, Mi-e dor,, Un cântec simplu în aparenţă, dar atât de profund, atât de fluid, atât de plin de sentiment. …Când spun frumos, eu mă gândesc la tine,,…
Spune-mi puţin despre acest cântec.
OS – Îţi mulţumesc frumos pentru părere!
“Mi-e dor” este un cântec de dragoste care are mai bine de 20 de ani, compus, scris şi “trăit” de liceanul care-am fost şi n-a avut decât intenţia nevinovată de-a plăcea fetei căreia i-a fost dedicat. Eu mă bucur foarte mult ca peste tot pe unde ajung, cineva ştie despre “Mi-e dor”, dar la fel de mult mă încântă faptul că mulţi oameni abia îl descoperă şi-mi scriu impresiile lor despre emoţiile pe care le trăiesc ascultând acest cântec. Cred foarte mult ca dragostea dintre oameni mai poate salva “mersul” acestei lumi şi-l cânt întotdeauna, oriunde ajung.

NIG – Când spun ,,frumos,, mă gândesc la multe. De la un răsărit de soare pe malul Atlanticului, la un asfinţit în Carpaţi.De la buzele unui iubit la ochii unui copil. Când spun ,,frumos,, mă gândesc şi la tine. Tu la ce te gândeşti când spui ,,frumos,, Ovidiu Scridon?
OS – Oooo, … mă gândesc la iubita mea, la multe imagini care m-au emoţionat şi pe care le port în inimă, mă gândesc la o ploaie de vară, la un cântec care m-a făcut să mi se ridice părul pe tot corpul, la un sunet din natură, la un parfum care m-a stârnit într-un fel interesant, mă gândesc la mama, şi lista ar putea fi nesfârşită.

NIG – Scrii poezie, compui… Ştii cu ce şi cum să ne atingi coarda sensibilă. Ce te inspiră?
OS – Dacă se-ntâmplă, asta e minunat. Viaţa mă inspiră; … viaţa cu tot ce înseamnă ea: dragostea, despărţirea, zâmbetul ei, dorul de ea, dorul de casă, deciziile importante cu care ne confruntăm zilnic, impresiile, dezamăgirile, tot. Niciodată nu se ştie cum apare o poezie ori un cântec grozav.
NIG – Ovidiu, spune-mi ce întrebarea ţi-ai fi dorit să-ţi pun şi nu ţi-am pus?
OS – Mă gândeam că dacă tot ţi-am spus despre cartea mea de versuri poate ai fi vrut să ştii care-i poezia preferată şi-atunci am fi putut încheia această confesiune recitindu-ţi o strofă pe care aş spune-o tuturor:
“Trăieşte! Viaţa-i mult prea frumoasă
Ca să te-mpiedici de-o simplă adiere
De fapt, trebuie să guşti marea furioasă
Ca să-ţi placă gustul de miere.”

NIG – Ovidiu, o să-ți petreci sărbătorile de iarnă într-un loc unde ,,zăpada nu cade nicicând,,. O să-ți fie dor de Târnăveni.
Îți doresc iubire și cântec, poezie și inspirație, drumuri clare și zboruri line. Mă bucur să te pot asculta live. Și mă bucur pentru toti aceia care vor pleca de la concertele tale cu acea frântură de tandrețe și răscolire pe care muzica și poezia ta o lasă în sufletul frumos.164570_1746935428753_6038080_n

…cu o singură blume nu se face fruhling…

Ca orice alt muritor de rând român, (vajnic şi straşnic şi avântat, cu mintea clară şi cu drept de vot), am urmărit şi eu disputele de dinaintea alegerilor şi am ajuns la două concluzii mişto:

Prima ar fi că, într-adevăr, românul s-a născut poet. Şi epigramist şi pamfletar şi al naibii de şucar.
(din germanul shuker, probabil).
 Exemplele ar fi mai multe dar mă opresc la două,,versuri,, memorabile :,, Santa Klaus ne-ai scăpat de Mickey Mouse,, şi  expresia total românească  cu veleităţi de şlagăr naţional ,, Puie Monta,,.

A doua concluzie ar fi că suntem un popor pe cât de iute la dragoste pe atât de iute la război.
,,Iubim pe tancuri,, cum ar zice un poet.
Suntem aprinşi rău când este vorba despre candidatul preferat şi nu ezităm să ne înjurăm (vezi bălăcărim) în public. Uităm de prietenii şi relaţii decente, uităm că politica trece dar oamenii rămân, şi aruncăm cu barda în stânga şi în dreapta, poate-poate nimerim mortal vreun alegător cu opinie diferită.
De parcă niciodată nu reuşim să învăţăm din experienţele anterioare.

Dincolo de argumentele pro şi contra însă, dincolo de înjurăturile poetice sau ne’ , românii au votat un preşedinte mai altfel, un gospodar neamţ care a transformat un oraş de provincie într-o capitală europeană. Şi mai mult decât atât, au votat un om care nu prea este de-al lor. Nici din punct de vedere al credinţei nici al etniei.
Şi asta spune multe.
S-au deschis nişte porţi şi s-au destupat nişte minţi.

Dar nu cred că schimbarea vine de la un singur om.
Chiar neamţ hotărât, calculat şi echilibrat.
Schimbarea vine de la cele câteva milioane de adulţi responsabili, sau câţi om mai fi în ţară și în afară, care înţeleg ce înseamnă civilizaţia, responsabilitatea şi bunul simţ.

 Care înţeleg că doar cu o singură blume nu se face fruhling.