Monthly Archives: June 2013

două inimi

îmi simt pieptul pulsând nebunește
cuțitul se răsucește scrâșnind
chirurgul ăsta barbar mă desface fără milă
și tresare violent, transfigurat de emoție
îngrozit de descoperirea făcută
nu înțelege cum două inimi bat la mine-n piept
mă întreabă dacă sunt bine
nu știu, nu vreau să știu
i-am raspuns
mi-am cuprins doar inimile sângerânde
în palme
și m-am întrebat – a câta oară
cum te descurci tu pe lumea asta
singur și pustiu
și fără inimă?

feerie

ploaia înfășoară în lumină umedă
aripile fluturilor catifelați
atât de albastru în tine
atât de roșu în inima mea

petale picură pe umerii noştri goi
trupul tău miroase a duminică
uitată în soare pe malul mării
în după-amiaza unei furtuni neanunțate

ţi-au înflorit orhidee pe pântec
îmi spui
iluminezi întunericul din mine, femeie
lampioane albe
sânii tăi
simfonii transparente
îmi tresar în palme
coapse albe și rotunde
nasc primăverile pribegite
în așteptări îndelungi
cum să definesc acest
moment de împreună
uitat zvâcnit prelung…

zâmbesc
note suave îmi lunecă pe piele
degetele tale braille Bach
nimic
nu a rămas neatins de feerica înflorire
a orhideelor
din întuneric în lumină
trecem
cu inimile explozii stelare roș-albastre
doar buzele tale
rătăcind pe genunchii mei
restabilesc echilibrul planetei

din inimă rănită nu se moare

timpul şi-a spart clepsidra
secundele
s-au risipit stinghere
prin sângele nostru
nisipul
din ce în ce mai mişcător
ne arde retina

în ochii tăi astăzi
nu mai găsesc nimic
decât îndelungă aşteptare
și sentimentul că speranţa
a murit înainte de vreme
(ar fi trebuit
să moară ultima, nu-i aşa?)

nu mai sunt femeia
pe care ai iubit-o
n-am fost niciodată
nimic altceva
decât dorinţa strivită
de neputinţa momentului din urmă

te înfăşor în ultima pagină
pe care am smuls-o
dintr-un calendar absurd
prea absurd ca să poată fi responsabil
de timpul sfărâmat în aşchii
şi plec
fără să privesc înapoi

uită-mă
din inimă rănită nu se moare

nu se trăieşte