Monthly Archives: May 2013

non rien de rien

ţi-aş putea spune multe

am putea vorbi
în felul nostru mut
despre faptul că iubirile
chiar şi cele pierdute
îmbogăţesc
înalță
definesc

iubirea ta însă
m-a lăsat săracă, darling
fără respiraţie
la marginea unui drum prăfuit
victimă aruncată din viteza maşinii
subiect fierbinte la ştirile de la ora 5
cu sufletul golit
cu inima
zdrobită
(căzută de la înălţimea primului tău te iubesc)

ţi-aş spune că regret
dar în mintea mea
ca un disc stricat
se derulează iar şi iar
vocea ta răguşită
cântând în ploaie
caraghios şi îndrăgostit
non je ne regrette rien…

nici eu…
poate doar faptul că te-am iubit

nu ți-am fost penelopă

îţi mai fierbe în sânge dor asprit, pumnul strâns
tot ce-a fost doar al nostru azi se îneacă în plâns
se desfac jurăminte, penelope tăcut
stau la marginea lumii, pentr-un ultim sărut
de atâtea păcate prin biserici de lemn
sfinţii stau la taclale aşteptând doar un semn
ochiul tău cel albastru se întoarce pe dos
ochiul negru se-nchină la un zeu păcătos
ochiul verde ţâşneşte din orbită strigând
am bilete la Bal, lumea moare la rând
caii tăi rup zăbale, trec prin foc fără teamă
tinereţea se duce fără dare de seamă
ma iubești juri amarnic, jurământ fără rost
te-am redus cu regrete la un simplu a fost
m-ai pierdut, nu mi-e bine, sunt doar umbra fugară
printre albe ruine timpul clipa-și măsoară
mă mai pierzi înc-odată când de vie mă-ngropi
sub copite de cai cu soboruri de popi

că n-am fost penelopă tristă în aşteptare
până ochii tăi orbi vor găsi o culoare

orașul acesta

ne înghite nemestecaţi
apoi ne scuipă fără remuşcări
de pe Brooklyn Bridge

sunt doar un cetăţean planetar
între toate naţiile lumii
adunate pe o singură bancă
în metrou

ascult cuvântul biblic predicat cu ardoare
de o preoteasă neagră
şi privesc zâmbind înspre genunchii indecenţi desfăcuţi
ai fetei care a coborât la 14 street
cu un singur gest ne-ar putea îngropa sub beton
şi ne-ar aşeza lângă cerşetorii aliniaţi simetric
lângă un zid (clandestin) al plângerii

(do not step on me, please)

oraşul acesta conjugă verbul a coexista
în inimile oamenilor lui
şi pe zidurile
mâzgălite artistic în graffiti
nebunie frumuseţe splendoare
toate la superlativ
cotidian oglindit în uriaşe baloane de săpun
şi în ferestrele albastre
în care cerul îşi odihneşte o clipă nesfârşirea
street artists
nelipsitul saxofonist din colţ
Gioconde zâmbind sub peneluri amatoare
hi hello hola bonjur 挨拶 приветствие powitanie

bună ziua
(undeva
în Central Park
un copil
sare şotronul)
(New York, 2012)

atunci când crezi

că l-ai agăţat pe Dumnezeu de picior
cel de sus s-a hotărât
să poarte nişte pantofi
cu patru numere mai mari
rămâi
ca geamgiul de la CNN
agăţat de un fir
la etajul 99
cu un pantof mult prea mare în braţe
ai grijă
când calci pe cadavre
aşchii îţi vor
crucifica tălpile
(există un motiv pentru care
ți-au apărut în drum
cadavre, nu crezi?)
nu poţi strânge într-un mănunchi
toate durerile lumii
nici şerpii care ţi se încolăcesc în braţe
nu pot fi stârpiţi aşa uşor
roagă-te doar
ca durerea să treacă
şerpii să nu fie veninoşi
şi Dumnezeu să umble iar
desculţ pe pământ

iubire

lumea se sfârșea
și noi rămăsesem datori
cu toate săruturile neconsumate
ale tuturor îndrăgostiților


ploua amarnic
cu deznădejde şi înfrigurare
ploua cu nevoia secetei
și cu disperarea potopului
prin tine se descătuşau
tunete necruţătoare
prin mine sfâşiau
fulgere răsfrânte-n arcuiri

într-un târziu ai adormit sfârşit
lângă coapsa fierbinte a gândului meu
pe marginea unui sărut lung şi disperat
de sfârşit de lume
cu buze sângerânde m-am ridicat
te-am înfăşurat într-un vis
și cu un singur gest

am oprit ploaia

dar lipsă

într-un târziu
ai să mă uiţi
dar îţi voi rămâne întotdeauna
vagă nelinişte
într-un târziu
ai să mă transformi
în amintire
dar ai să tresari
doar la gândul
că sunt
eu știu
că tu ai să mă simți
pentru tot restul vieții tale
așa cum un soldat abia întors de pe front
îşi simte brațul amputat
acolo tot timpul
viu și pulsând
dar lipsă

iubirea noastră

iubirea noastră cea de toate zilele
stă în piața publică
goală și însângerată
sfâșiată de pietrele
cu care trecători ocazionali
au aruncat în ea.
iubirea noastră cea de toate viețile
nu a fost înțeleasă
de nimeni, niciodată
nici măcar de tine
pentru că astăzi
tu
stai nehotărât
cu o piatră în mână

Hello world!

“Nu prea stiu de ce-ți scriu.

Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredințez nimicurile ce mi se intamplă.

Poate că-mi scriu chiar mie”

(Antoine de Saint Exupery)